anapoda

Când fetele s-au răzgândit am umblat cu geanta în spinare vreo două ere, am vrut să dau înapoi cumva spre mai răsărit cu tine, spre mai încolo de inimă aşa pe la plămâni, când aerul respiră din neuronii arşi de cu seară. Te simţi cumva înlocuit? Am trecut printre hotărârile de pe parcursul zilei, am renegociat condiţiile de plată şi discountul din raţiune, am cântărit atribuţia vânzătorului, m-am slăbit la minte pentru o viitoare întâlnire cu premoniţia că voi dubla diblurile triple driblate printre mine cu şine albastre de tren supersonic. Te sărut odată cu ea în cămaşă roşie, te aduc aminte în trei sisteme de calcul, spre mai matematicluminos colorat doar pe fusta ce a mâncat zarea.

Da ai zis aşa din colţul uşii poate ne-om vedea altădată posibil să mai ieşim la o cafea, undeva pe stradă n-ar fi exclus să ne şi pupăm pe obraji aşa muah fiindcă n-am putea rezista dorinţei de a ne strica unul altuia machiajul. Tu cu fard, eu cu pudră mai ales aşa cum m-am dus la baie să înghit pastila fără să mă uit în oglindă să uit să mă uit la mine la tine, de fapt nici nu ştiu cum arăţi. Te-am văzut dar nu te-aş recunoaşte niciodată nici n-aş recunoaşte asta. Oprire ciuntire mărginire. Ai ieşit. Filmul se terminase mâncarea prăjită prea tare zbiera din stomac actriţa murise în mod miraculos ţigările începeau să ne strângă de gât te-ai sufocat da, era aerul murdar din casa asta, care e în slujba mea, stăpânesc un element atât de vital filmul ăsta se tot repeta şi am ajuns să ne mâncăm unghiile nu te văd prea bine aluneci din ce în ce mai departe ce bine, îmi rămân mie unghiile tale deşi am uitat să-mi pun ochelarii. Ne-om mai vedea aşa prin colţuri de uşă de zid de gură de zâmbet.

În camera goală nu e decât candelabrul şi o insectă ce tot încearcă sticla cu capul se agită mai sus mai jos până pătrunde la bec. Pac! S-a ars. O să-i împrăştiu cenuşa în zarea cea largă a parchetului lucios zgâriat doar de ultima coropişniţă căzută din tavan strivită de un cub imens.

Am intrat în perna roz cu umărul şi urechea stângă să ascult pe dinăuntru puful urechii tale drepte. Îţi pulsa unul din oasele coloanei vertebrale spre în-afară, primăvara îşi împinsese prea multe ridichi prin buric şi te apăsam până la vertebre.

Tu roşu, eu alb-gălbuie alergăm printre dâmburi de arme lăsate la marginea războiului dintre sexe. Găsim printre lucrurile părăsite oale, umbrelă contra ploii de broaşte, tzac-pac, puţin somn, rimel şi 1907. Vertebra ţi se dislocă de tot. Te împart în două să pot să te păstrez în ambele buzunare.

Aber se ridică din pat şi dă cu colţul de rotundul camerei. Nu înţelege, se dezechilibrează, brblbrbl…., Întins la loc, vede un câine. A ieşit prin peretele alb, acolo unde nu era nici o tăietură de spaţiu, de timp sau de cuţit. Mai mult, câinele era real, şi te lingea pe degete în caz că nu dădeai nici un semn de viaţă moarte sau bucurie. Aber se duce în pernă, îşi reculege sufletul dintre pufi şi zulufi, şi mormăie ceva. Din care eu înţeleg că nu pot să îl înţeleg pe Aber. El este de neînţeles. Eroul hotelului! S-a simţit extrem de legat de scaun apoi, nu s-a ridicat decât după două ere, dat fiind că trăia în timpul furnicilor (letal luat în doze mai maride 3 milisecunde). Furnicile călătoare ţin războaie de ani mulţi cu oamenii, şi simt gena chiar dacă Aber e deghizat în regina furnicilor şi se dă mare că poate să procreeze. Aber dă naştere zilnic la multe lucruri. Azi a născut nişte cuvinte unui vechi prieten. Nu se mai văzuseră de nouă luni. A avut ce povesti Aber:
- Mi s-a văzut ruptura din căptuşeala paltonului, înţelegi?
- Păi tu ce ai crezut că eşti, om cumva? Tu eşti un păduche blindat!
Întrerupt aşa de bizar din ideea lui, Aber s-a suit pe pasărea flamingo decorativă din holul hotelului şi a ţipat la prietenul lui:
- Mai bine mi-ai aduce nişte frigări cu lapte, nişte grătare ca la carte domnule!
Cei doi făcuseră un trip la vegas. Într-adevăr, se putea face rost de orice.

Sfântul bec

(ne închinăm)
Sfântul nostru bec
Care eşti în tavane
Sfinţească-ne lumina ta
Extindă-se electrocinetica printre neuroni,
Prefacă-se apa cenuşie în amperi
Precum în curent aşa şi în cap,
Lumina noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă şi retinei noastre, preacurvia
De a accepta şi alte lumini, în afară de Tine.
Şi nu ne duce pe noi în ispita soarelui Q
Ci ne izbăveşte de cea căldură
Că a ta este sarcina electricăprimordială
Puterea şi câmpul magneticvizual
În numele Voltilor, Wattilor,
Şi al Sfintelor cabluri!
(ne închinăm)
Amin.