subapă | home | percutează promisiunea portabilă la tine în prismă?

22 June, 2008

uit în mare măsură că ţi-am rupt osia la trăsură şi nu mai poţi umbla

Priză cu mâna de bara cretată, nu priza pe nas gimnastica secolului, mi se duce berea prin prize spre bec împânzit cu ceaţă locală din ochiul stâng unde s-a spart firul de apă dulce peştele clean înclina urechea la răsuflarea mea sub trestii gânditoare chemând cosaşii la petrecerea timpului pierdut prin seră cum mugurii au plesnit de atâta căldura peştelui premiat muscat ottonel ce-ai făcut cu noaptea asta?, ne-au rămas numai frunzele. Am o ţintă mobilă pe gâtul tău vreau mărul ăla numaidecât mi-ai adus lingura ia muşcă din viaţa asta vezi să nu te pătezi cu albastru de metil pe armătura geamului din cap, îţi flutură ideile pe-afară prinse la un capăt de emisfera stângă ca un zmeu în vacanţă arăţi, cu cârlionţi de plastic lucios colorat mai verde mai roşu mi-e de-ajuns că speli putina asta murdară de varză mecanic râzândă în cap, hai prinde-te cu mine în lanţ să nu mai picăm în coma prizelor pline cu iarbă, dă-mi blana ta s-o încălzesc la soare, să stau vro două secole aşa, cu tine în spate, să pot lungi gâtul şi picioarele pe bitum ars de UV-uri clorhidrice la atingere arşş!, mai la sfârşit adaugi sarea pe rană.

posted to inafara, oameni @ 2:19 pm

WordPress database error: [Table 'anapoda.wp_comments' doesn't exist]
SELECT * FROM wp_comments WHERE comment_post_ID = '51' AND comment_approved = '1' ORDER BY comment_date

No comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Have your say:

XHTML allowed: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>





subapă | home | percutează promisiunea portabilă la tine în prismă?