anapoda

Cuminte ţi-am lăsat o înclinare spre clavicula stângă
Linia curbă am pus-o în capul tău, ca semnul de întrebare, în loc de cutie craniană,
Sub umăr ai un semn de exclamare în loc de braţ (cu el mă strângi de şold când trecem prăpăstiile, urcaţi pe un copac culcat într-un somn primordial şi cu tulpina groasă cât pentru unul din noi)
Am ales
Cu o siguranţă răutăcioasă
Să te strâng prea tare de degete şi să-ţi cadă punctul de la semnul imperativ, legătura să sară în aer, eu să alunec în gol mult timp, aşa de mult că plouă dar picurii nu mă mă ajung, nu mă ating
La capăt e o linişte densă că pluteşti, şi dacă ai reuşit să-ţi dai drumul ai să mă vezi râzând în gând. Prima vorbă totuşi, m-ar putea dezechibra direct în ascuţişul stâncii de dedesupt