anapoda

Mă gândeam la tine ieri în timp ce vorbeam cu vera în tarragona. Mi s-a părut că eşti la fel de departe, undeva, la unul din poli. Polul nord al minţii mele se topeşte încet când apari, deşi mai salvezi situaţia cu muşchii şi lichenii care acoperă vârfurile picioarelor pământului.
Vera se apropie foarte tare de braţele mele vreau s-o cuprind vreau s-o mănânc. Încep cu obrajii dar plânge. Renunţ de tot la convorbire închid fereastra mă muşcă floarea din geam şi tu te întinzi pe jos, faci semn cu degetul spre lumina de afară:
- la polul nord e lumină trei luni
- aş vrea să merg pe întuneric